Virtuțile Aikido și realizarea potențialului său

Primii studenți ai fondatorului Morihei Ueshiba, cum ar fi Koichi Tohei, Kisshomaru Ueshiba, Gozo Shioda, Kenji Tomiki și alții, urmați la rândul lor de studenții lor, au fost în principal responsabili pentru creșterea artei la scară internațională.  Atacatorul este aruncat într-un mod aparent fără efort, dar nu suferă nicio vătămare aparentă din cauza întâlnirii.

 Promisiunea unei arte de autoapărare care protejează individul în timp ce crutează agresorul este un concept atractiv din punct de vedere filosofic și moral într-o lume în care spectrul războiului pare mereu prezent. Baza etică a Aikido face apel la instinctul profund înrădăcinat de supraviețuire al omului.

 În același timp, arta oferă o alternativă unică la tehnicile violente ale altor arte marțiale – tehnici care provoacă repulsie morală în mulți. Aikido are multe de oferit pentru cei conștienți de sănătate.

Beneficiile acumulate produse de exercițiile de încălzire, întindere, aruncare și cădere sunt considerabile.

 Mulți practicanți au suferit transformări fizice dramatice prin antrenamentul aikido în drumul lor către un stil de viață fitness. Aikido tinde să provină dintr-o gamă largă de vârste, iar studenții continuă mai mult decât practicanții artelor centrate pe competiție, în primul rând pe domeniul tinerilor.

 De asemenea, cred că ar fi corect să spun că, ca procent, aikido are o proporție mai mare de participante feminine decât orice altă artă marțială. Toate acestea contribuie la un puternic sentiment de comunitate.  Pentru mulți studenți de aikido, dojo-ul este o extensie sau chiar un substitut pentru familia lor.

Deși relația poate să nu pară evidentă, cred că acest lucru se datorează în mare parte distanțării artei de rădăcinile ei marțiale. Este atmosfera marțială a cadrului dojo care permite elevilor să dezvolte abilități din lumea reală și ridică nivelul de antrenament dincolo de cel al unui simplu sistem de sănătate.

Neglijarea laturii marțiale a aikido poate fi explicată parțial prin circumstanțe istorice.

Societatea japoneză din perioada postbelică a respins mentalitatea militară care a dus la implicarea țării în al Doilea Război Mondial.

 Având în vedere acest climat inospitalier în care practicarea artelor marțiale a fost interzisă timp de câțiva ani, natura marțială a aikido-ului a fost suprimată. În consecință, ceea ce a rămas din arta care a fost îmbrățișată de sute de mii de practicanți a fost, cu puține excepții, ceva cu totul diferit de conceptul original al Fondatorului.

 Tehnicile de aikido au păstrat doar forma exterioară a unei arte marțiale și au avut tendința de a fi practicate într-un cadru lipsit de intensitate marțială.

 Să ne uităm la câțiva dintre factorii care fac ca aikido-ul să fie scurt ca artă marțială. Rădăcina problemei, așa cum o văd, constă în atacurile slabe care sunt obișnuite în dojo-urile de aikido în zilele noastre. Elevii sunt rareori instruiți în ceea ce privește modul de a executa un atac eficient, fie că este vorba de lovire, apucare sau tehnici ocazionale de sufocare sau lovire cu piciorul. Situația este și mai mult exacerbată de lipsa de intenție sau de concentrare în timpul atacurilor.

 Această absență a intenției ferme din partea atacatorului afectează starea sa mentală și cea a celui care execută tehnica. Ambele părți sunt conștiente – cel puțin subconștient – de riscul minim de accidentare la antrenament în aceste circumstanțe.

 În consecință, mentalitatea concentrată necesară pentru a dezvolta abilități realiste de autoapărare este absentă din antrenament.

Un studiu al artei Fondatorului va dezvălui accentul său pe atemi (lovituri preventive) și kiai (strigăte de luptă) ca parte integrantă a tehnicilor.

 O-Sensei poate fi văzut executând atemi și kiai chiar și în filme din ultimii săi ani, când aikido-ul lui devenise mult mai puțin fizic. Atemi si kiai merg mana in mana si sunt instrumente importante pentru oprirea sau redirectionarea mintii atacatorului si dezechilibrarea cu succes a acestuia.

 Chiar daca o lovitura fizica nu este efectiv folosita, o stare mentala care previne sau perturba atacul este o componenta vitala a mentalitatii aikido. Cu toate acestea, in multe dojo-uri de astazi, folosirea atemi sau a kiai va atrage dispretul profesorului responsabil, care le considera mijloace crude, violente, care nu-si au locul intr-o arta a „armoniei”.

 Aceasta conceptie gresita comuna indica o lipsa de intelegere a originilor martiale ale artei si a teoriei si practicii Fondatorului. Combinatia de atacuri slabe, lipsa de atemi si kiai in practica aikido duce inevitabil la practicantii sa incerce sa execute tehnici fara a dezechilibra mai intai atacatorul.  Un atacator necompensat, care cunoaste dinainte tehnica care trebuie aplicata, nu este usor de sub control.

 Acest lucru introduce un element artificial de coluziune in interactiunea dintre practicieni si are ca rezultat o atmosfera de antrenament care este fundamental diferita de intensitatea unei intalniri reale. Consecinta logica a intreruperilor de antrenament de mai sus este executarea de aruncari neglijente, imprecise si ace. Deoarece nu se obtine controlul deplin al atacatorului, adesea devine necesar ca persoana care arunca sa recurga la forta fizica pentru a finaliza tehnica.

 Acest lucru duce la ciocniri si creste riscul de ranire. Un alt scenariu este ca niciunul dintre cei doi parteneri nu a depus niciun efort serios in tehnica, iar interactiunea dintre ei este putin mai mult decat o coluziune coregrafica.

Progresul practicantilor predati intr-un cadru in care „marginea martiala” este absenta si in care principiile solide de antrenament nu sunt respectate va fi neaparat intarziat. Mai rau, unii care sunt produse ale acestui tip de mediu de antrenament isi vor face iluzia ca abilitatile lor ar fi viabile intr-o situatie realista.