• Sportul tău, povestea ta!

Prima etapă de înscrieri pentru Maratonul Scaunul Domnului, aproape de final

Prima etapă de înscrieri pentru Maratonul Scaunul Domnului, aproape de final

Prima etapă de înscrieri pentru Maratonul Scaunul Domnului se apropie de final. 7 martie e ultima zi în care cei interesaţi mai pot beneficia de o taxă redusă pentru fiecare dintre cele trei curse.

Taxele de înscriere sunt de 150 de lei (maraton), 130 (semimaraton) şi 110 lei (cross). Între 7 şi 31 martie, doritorii vor trebui să achite 180, 160, respectiv 140 de lei. Iar între 1 şi 10 aprilie taxele vor fi de 220, 200 şi 180 de lei.

Prima ediţie a Maratonului Scaunul Domnului va avea loc în acest an, pe 22 mai. Evenimentul este organizat de Asociația ECO Reghin.

Pentru a spori siguranța concurenților, a fost stabilit un număr limită de 100 de concurenți, pentru fiecare din cele trei probe.

Prima etapă de înscrieri pentru Maratonul Scaunul Domnului, aproape de final

Înscrierile se vor face pe site-ul evenimentului www.maratonscaunuldomnului.ro, la secțiunea ”Înscriere”. Declarația pe proprie răspundere și condițiile de participare trebuie acceptate în timpul înscrierii online. Kit-ul de participare la concurs se va ridica personal de către fiecare participant.

Transferul înscrierii către un alt participant este posibil doar până la 5 mai și se supune unei taxe de 50 de lei. Kit-ul de participare se poate ridica cu o copie CI de către un alt participant, prieten sau rudă, în data de 22 mai, după ora 18.00, în zona de start. În cazul retragerii din cursă, taxa de participare nu va fi înapoiată.

Traseul va fi marcat cu bandă colorată sau alte forme de semnalizare. Zonele periculoase vor fi marcate cu panouri și semnalizare vizuală, iar pe parcursul traseului vor fi amenajate cinci puncte de alimentare și hidratare. Pe trasee sunt amplasate puncte de control și puncte de trecere obligatorii. Participanţii trebuie să treacă prin acestea, unde vor fi notați în ordinea sosirii (cronometraj+securitate).

Timpii limită pentru parcurgerea curselor sunt: Maraton (42 km) – 9h; Semimaraton (21 km) – 5h, Cros (12 km) – 3h.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *