• Sportul tău, povestea ta!

Performanţă de excepţie pentru bobul românesc. Andreea Grecu şi Katharina Wick, pe podium la Cupa Europei

Performanţă de excepţie pentru bobul românesc. Andreea Grecu şi Katharina Wick, pe podium la Cupa Europei

Româncele Andreea Grecu şi Katharina Wick au prins podiumul în proba de bob-2 feminin, în Cupa Europei, la Winterberg. Cele două s-au clasat pe locul 3, cu timpul de un minut, 55 de secunde şi 58 de sutimi, în cele două manşe.

Germania (Stephanie Schneider/Tamara Seer) a fost prima în clasament, cu timpul de 1 min 54 sec 82/100, iar Austria (Katrin Beierl/Jennifer Jantina Oluumi Desire Onasanya) s-a clasat a doua (1 min 55 sec 44/100).

 

Andreea Grecu ocupase locul 4 sâmbătă, în proba de monobob din World Series, de la Winterberg. Românca a fost cronometrată cu timpul de 2 min 00 sec 93/100 în cele două manşe. Pe podium au urcat rusoaica Nadejda Sergheeva, 2 min 00 sec 27/100, elveţianca Martina Fontanive, 2 min 00 sec 35/100, şi Katrin Beierl (Austria), 2 min 00 sec 80/100.

La bob-2 masculin, Mihai Cristian Tentea şi Ciprian Nicolae Daroczi au luat startul doar în prima manşă, pe care au încheiat-o pe locul 15.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *