fbpx
  • Sportul tău, povestea ta!

O listă uriașă de competiții afectate de Covid-19

O listă uriașă de competiții afectate de Covid-19

Criza coronavirusului afectează din plin lumea sportului. Câteva supercompetiții de masă, la care erau așteptați mii, chiar zecii de mii de oameni, au fost amânate sau anulate, pentru a reduce la mininum posibilitatea răspândirii virusului care a băgat spaima în tot globul.

Aproape că nu există sport care să nu fie afectat de măsurile luate împotriva răspândirii coronavirusului. Semimaratonul de la Paris ar fi trebuit să aibă loc pe 1 martie, dar organizatorii au decis să nu riște și l-au anulat. Maratonul de la Barcelona, de la finalul acestei săptămâni, a fost anulat și el. Și ciclismul suferă din plin. În februarie, Turul Emiratelor Arabe Unite a fost oprit după doar câteva etape. Două curse importante de pe tabloul anului, Tirreno-Adriatico (11-17 martie) și Milano – San Remo (21 martie), nu vor mai avea loc, iar Giro di Sicilia, programat la începutul lui aprilie, a fost trecut pe lista curselor anulate.

Iubitorii competițiilor de BMX au primit o veste rea. Cupa Europeană de la Verona, programată între 19-28 martie, nu se va mai ține. Anunțurile referitoare la întrecerile de triatlon au venit pe bandă rulantă în ultimele zile. Întrecerile de la World Series de la Abu Dhabi, de pe 7 martie, au fost amânate. La fel și Cupa Mondială de la Chengdu, care urma să se dispute pe 10 mai. Campionatele XTERRA Asia-Pacific la offroad triatlon și duatlon, de pe 28 și 29 martie, din Taiwan, nu se vor mai disputa.
Lista cu întrecerile sportive amânate sau anulate din cauza coronavirusului este lungă. Campionatul Italiei a fost pus On hold de forurile din Peninsulă, deoarece Italia este în carantină totală. Formula 1 a suferit și ea. Marele Premiu din China, de pe 19 aprilie, a fost mutat tocmai în toamnă.

Măsuri drastice în China

De altfel, China, țara de la care a plecat coronavirusul, a blocat o mulțime de competiții. Astfel, pe teritorul acestei țări nu se mai joacă meciuri de fotbal de campionat, meciuri de fotbal din Liga Campionilor Asiei, meciuri din cadrul calificărilor pentru Jocurile Olimpice, întâlnirile de Fed Cup, cursa de Formula E (20-22 martie). Mondialele de Atletism Indoor de la Nanjing (13-15 martie), Maratonul din Hong Kong (9 februarie), calificările pentru FIBA Asia Cup 2021 (24 februarie), Rugby Sevens din Hong Kong (3-6 aprilie), cursele de ciclism din Hainan, Chongming Island, Zhoushan Island, Taiyuan, turneul de golf Blue Bay (5-8 martie), Campionatul Masters de badminton (25 februarie – 1 martie) au fost anulate.

Coreea de Sud suferă și ea. Partidele de fotbal din K League 1 și Mondialul de Tenis de masă nu se vor disputa. În România, Guvernul a decis deja că nu se pot disputa evenimente sportive la care să participe mai mult de 1000 de persoane. În urma acestei hotărâri, Federația Română de Scrimă a amânat toate competițiile programate în perioada 9 martie – 19 aprilie 2020. Federația de Handbal a decis suspendarea tuturor întrecerilor de copii și juniori până la redeschiderea școlilor, programată pe 23 martie. Bucureștiul trebuia să găzduiască și Campionatele Mondiale de Juniori la Haltere, competiție criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Întrecerea, programată între 14-21 martie, a fost anulată din cauza coronavirusului.

Alte întreceri anulate sau amânate în lume:

• Maratonul de la Pyongyang: 12 aprilie
• Cursa de Formula E de la Roma: 4 aprilie
• Openul German de Badminton: 3-8 martie
• Openul Polonez de Badminton: 26-29 martie
• Cursele de călărie Longines Masters Series Hong Kong: 14-16 februarie
• Golf LPGA Thailand: 20-23 februarie
• Campionatul Mondial feminin de golf: 27 februarie – 1 martie
• Golf Blue Bay LPGA Hainan: 5-8 martie
• Golf China Open Shenzhen: 23-26 aprilie
• Campionatul Mondial de hochei pe gheață feminin
• MotoGP Marele Premiu al Thailandei: 22 martie
• Calificările olimpice pentru canotaj: 27-30 aprilie
• Rugby Six Nations Irlanda – Italia: 7 martie
• Rugby Women’s Six Nations Italia – Scoția: 23 februarie
• Rugby Women’s Six Nations Irlanda – Italia: 8 martie
• Rugby Hong Kong Sevens: 3-5 aprilie
• Rugby Singapore Sevens: 11-12 aprilie
• Campionatele Asiei la rugby feminin: 14-22 martie
• Finalele Cupei Mondiale la schi
• Cupa Mondială Schi Alpin: 15-16 februarie
• Engadin Skimaraton Elveția: 8 martie
• Finala Cupei Italiei la fotbal
• Superliga Elveției la fotbal
• Campionatul Asiei la futsal: 26 februarie – 8 martie
• Campionatul Mondial la Short track: 13-15 martie
• Campionatele Asiei la polo: 12-16 februarie
• World Series înot: 7-9 martie
• Campionatul mondial de tenis de masă pe echipe: 22-29 mai
• Openul din Coreea de Sud la tenis de masă: 16-21 iunie
• Openul Australiei la tenis de masă: 23-28 iunie
• Openul Japoniei la tenis de masă: 21-26 aprilie
• Turneul de tenis de la Indian Wells
• XiAn Open tenis: 13-19 aprilie
• Campionatul Mondial de volei pe plajă: 22-26 aprilie
• Campionatul Asiei de Est la haltere: 26 februarie – 3 martie
• Winter X games: 21-23 februarie
• Openul Chinei la snooker: 30 martie – 5 aprilie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *