• Sportul tău, povestea ta!

Locul 5, cel mai bun rezultat al României la Europenele de atletism în sală

Locul 5, cel mai bun rezultat al României la Europenele de atletism în sală

România s-a întors fără medalii de la Campionatele Europene de atletism în sală, de la Torun (Polonia). Cel mai bun rezultat a fost al Danielei Stanciu, care s-a clasat a cincea în finala probei de săritură în înălţime.

Sportiva în vârstă de 33 de ani, legitimată la CSA Steaua, a trecut peste ştacheta înălţată la 1,92 m, după care a ratat de trei ori la 1,94 m.

Atleta antrenată de Oana Pantelimon, calificată la JO de la Tokyo, trecuse anterior la 1,80, 1,85 şi 1,89 m. 1,92 m, reprezintă cea mai bună performanţă a sa în actualul sezon.

Locul 5, cel mai bun rezultat al Romăniei la Europenele de atletism în sală

În top 8 s-au mai clasat Andrea Miklos, locul 6 la 400 m, şi Florentina Iuşco şi Gabriel Bitan, locul 8 la săritura în lungime.

Marina Baboi s-a oprit în semifinale în proba de 60 m, cronometrată cu timpul de 7 sec 36/100 (locul 6 în a doua semifinală). În seria a cincea, sportiva de la Gloria Buzău s-a clasat pe 5, cu 7 sec 32/100.

Petre Nicolae Rezmiveş nu a reuşit să treacă de serii la 60 m, după ce s-a clasat pe locul 6 în seria a şaptea, cu timpul de 6 sec 99/100, iar Anamaria Nesteriuc a fost descalificată în calificările la 60 m garduri, după ce a plecat înaintea starului.

În proba similară masculină, Cosmin Ilie Dumitrache şi Alin Anton nu au reuşit să treacă de seriile de calificare. Anton a fost ultimul în seria a treia, cu 8 sec 19/100, iar Dumitrache, ultimul în seria a patra, cu 7 sec 91/100.

Florentina Iuşco rămâne ultima atletă din România care a câştigat o medalie la Europenele în sală, bronz la Praga în 2015, la lungime. Iuşco n-a putut trece acum de calificări la triplusalt. A sărit doar 13,65 metri şi s-a clasat pe locul 12 în calificări.

România a participat la Europenele în sală de la Torun cu 15 sportivi şi a avut ca obiectiv obţinerea unei medalii.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *