fbpx
  • Sportul tău, povestea ta!

Înscrierile continuă la Maratonul Nordului

Înscrierile continuă la Maratonul Nordului

Luna august se încheie în forță. În nordul țării, la doi pași de granița cu Ucraina, va fi Maratonul Nordului. Vor fi două zile de concurs. MTB Pomârla - 29 august 2020 și Teioasa Trail - 30 august 2020. 

Maratonul Nordului face parte din festivalul Zilele Nordului și este printre puținele evenimente care au norocul să se poată ține după pauza generată de pandemia covid-19. Maratonul Nordului MTB a ajuns la ediția a X-a, iar Maratonul Nordului Teioasa Trail a ajuns la ediția a III-a. Anul acesta nu se vor face înscrieri în ziua startului, iar înscrierile online sunt deschise până în 20 august pe www.maratonulnordului.ro. Persoanele inscrise pot ceda inscrierea altei persoane, dar nu mai tarziu de 20 august.

Maratonul Nordului MTB este o competiție de ciclism MTB deschisă oricărui ciclist profesionist sau amator, înregistrat sau nu într-un club de ciclism care se prezintă cu o bicicletă în bună stare tehnică, cu un minim de echipament și experiență, cunoștințe în domeniu și cu o stare de sănătate care să-i permită efortul fizic. Casca de ciclism este obligatorie și nu se va permite startul în lipsa ei. Tricourile de concurs și medaliile sunt deja gata, iar

Ediția 2020 a Maratonul Nordului vine cu mari provocări atât pentru participanți, dar mai ales pentru organizatori. Așadar insistăm la respectarea regulilor de protecție în sprijinul siguranței individuale și a combaterii răspândirii virusului sars-cov2. Apelăm la buna voastră înțelegere și educație și vă chemăm să facem echipă pentru a avea un concurs reușit și fără incidente. Sănătatea fiecăruia e mai presus de orice ambiție.

Reguli obligatorii și măsuri luate de organizatori pentru buna desfășurare a competiției

 

1. Distanțare socială
– antrenamentele de încălzire pre-race se fac păstrând distanța de minim 2 m
– start multiplu de 2-5 participanți, din 30 în 30 secunde
– nu va exista party sau focul de tabără tradițional
– nu se va amenaja zonă post-race. Masa va fi luată individual, după ce va fi primită la caserolă
– nu va fi permis accesul publicului în zona de start, iar sportivii sunt încurajați să nu vină cu însoțitori la start.
– kiturile se vor ridica după un program fix și păstrând un flux care să evite aglomerările, ce urmează a fi comunicat.
– premierea va fi făcută fără podium, se va evita contactul fizic pe cât posibil între sportivi, între sportivi și organizatori/voluntari.
– nu se fac înscrieri în ziua competiției.

2. Reguli de igienă
– vor exista dispensere cu dezinfectant în zona de start/finish, dar și la punctele de alimentare
– până la momentul startului toată lumea (inclusiv sportivii) va purta masca de protecție (oferită în kitul de start).
– voluntarii și echipa vor purta în pemanență măști, viziere, mănuși și vor folosi dezinfectant.
– mâncarea va fi servită la caserolă și este indicat ca sportivii să nu aglomereze zona la finalul cursei.

3. Cazare
Vor exista reguli stricte inclusiv în zonele de campare și încurajăm cazările la pensiunile din zonă, ori venirea la concurs în ziua startului. Pentru sugestii privind cazările în Darabani vă rugăm să ne dați mail la info@maratonulnordului.ro
În Pomârla puteți cere informații direct la Pensiunea Nicușor (0745-646974).

Alte modificări vor fi aduse la cunoștință în timp util, pe măsură ce vor interveni schimbări.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *