fbpx
  • Sportul tău, povestea ta!

Încă un eveniment sportiv anulat în Italia. Erau așteptați peste 200.000 de oameni

Încă un eveniment sportiv anulat în Italia. Erau așteptați peste 200.000 de oameni

Italia este afectată din ce în ce mai mult de coronavirus ( Covid – 19 ). Școlile și universitățile au fost închise, cursurile au fost suspendate, iar evenimentele sportive au fost afectate și ele. După ce meciurile din Serie A se vor juca fără spectatori, organizatorii Run Rome The Marathon au anunțat că ediția din acest an a fost anulată.

Guvernul italian a decis ca toate evenimentele majore să fie anulate sau să se desfășoare fără spectatori în perioada următoare. Teama autorităților a fost că unul dintre cele mai mari evenimente sportive ale Europei, Maratonul Romei, poate facilita răspândirea virsului Covid – 19. La evenimentul programat pe 29 martie erau așteptați 15.000 de alergători profesioniști, 80.000 de alergători amatori și peste 100.000 de spectatori. Lor li se alăturau 5.000 de oameni care ajutau la organizare (voluntari, medici, arbitri, tehnicieni).

Imediat după luarea deciziei de a anula ediția din 2020 a Maratonului Romei, oficialii au emis un comunicat.

” Acesta este un mesaj pe care nu am fi vrut să îl transmitem niciodată, dar din cauza problemelor create de coronavirus și a decretului guvernamental, vă anunțăm că Run Rome The Marathon 2020 a fost anulat. La fel ca voi, ne-am pregătit intens pentru ediția din acest an, dar sănătatea are prioritate. În schimb, vă facem o promisiune. Vom dubla efortul, entuziasmul și implicarea pentru ediția următoare. Taxa de participare achitată în acest an va fi valabilă pentru ediția din 2021 și, nu în ultimul rând, veți primi două medalii la anul. Una pentru 2020, ca simbol al forței și perseverenței, iar cea din 2021, ca o metaforă pentru dubla victorie. Cine cade și se ridică este mai puternic decât cel care nu cade niciodată. Iar atunci când ne vom ridica, vom alerga ” se arată în comunicat.

Roma, lovită în plin de coronavirus

Italia trece printre una dintre cele mai grele perioade de după al doilea război mondial. Autoritățile se tem de scenarii mult mai sumbre, după ce numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut de la o zi la alta. Capitala, Roma, este și cel mai afectat oraș, iar evenimentele sportive au avut mult de suferit. Meciurile de fotbal din campionat ale celor de la AS Roma și Lazio se vor juca fără spectatori pe Stadio Olimpico până la o dată care va fi anunțată ulterior, iar duelul de rugby Italia – Anglia, din Six Nations, a fost amânat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *