• Sportul tău, povestea ta!

Cele mai frumoase atlete din probele de alergare

Cele mai frumoase atlete din probele de alergare

Unele dintre cele mai bune atlete ale lumii sunt considerate a fi printre cele mai frumoase femei ale lumii. Topul frumuseților este condus, detașat, de o nemțoaică. Alica Schmidt este catalogată ca fiind cea mai frumoasă atletă care participă în probele de alergare.

Alica Schmidt

Superba concurentă de la 400 m este considerată „cea mai sexy atletă din lume”. Alica Schmidt (21 de ani) este o atletă din Germania cu medalii la competiții internaționale importante. A fost intitulată „cea mai sexy atletă din lume” de revista australiană Busted Coverage, titulatură care a fost preluată ulterior și de alte publicații. Proba sa preferată este cea de 400 de metri, dar a avut rezultate excelente și în întrecerile de 100 și 200 de metri. În 2019, Alica Schmidt a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de Atltetism U23. Ea și-a asociat imaginea cu diverse branduri, iar veniturile sale din 2020 au ajuns la aproximativ 500 de mii de euro.

Laura Popescu

Atletismul este un sport în care frumusețea și performanțele sportive își dau mâna, iar campioana națională la maraton, Laura Popescu, este un exemplu în acest sens. Laura este campioană națională la maraton și vicecampioană mondială la alergare montană. Atleta schimbă des echipamentul sportiv cu hainele militare, deoarece își desfășoară activitatea într-o unitate de comunicații a Armatei Române. Atleta ar putea participa cu succes la concursurile de frumusețe. De altfel, românca a și fost premiată pentru înfățișarea sa în cadrul unei competiții. “Am fost la un concurs în Italia și am luat premiu pentru cea mai frumoasă alergătoare. Este prima oară când am văzut că la un concurs se face așa ceva și am primit un tricou, o medalie. Cu peste 22 de curse de maraton la activ, Laura Popescu s-a antrenat pentru pentru prima cursă de 50 km din carieră. Sportiva a concurat la primul Campionat Mondial de Atletism organizat în România, competiție care a avut loc pe 1 septembrie a anului trecut, la Brașov.

Ivona Dadic

„E greu de concurat la heptatlon în două zile, dar într-o zi e de-a dreptul nebunie. Sunt groggy, dar fericită. Am arătat de ce sunt în stare și prin acest rezultat am ajuns pe locul 2 în lume”, a declarat Ivona Dadic pentru World Athletics. Concursurile feminine de heptatlon și cele masculine de decatlon sunt programate, de regulă, pe parcursul a două zile. În 2018, la CM indoor de la Birmingham a cucerit argintul la pentatlon. Născută în Wels, Austria, Ivona Dadic a încheiat proba de heptatlon de la JO 2012 pe locul 25, stabilind câte un nou record personal la lungime, suliță și 800 m. În 2016, la Europeanul în aer liber de la Amsterdam atleta din Austria a cucerit medalia de bronz la heptatlon.

Ivet Lalova

Este o atletă bulgară specializată în probele de 100 m și 200m. A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară.  În 2005 a câștigat medalia de aur la proba de 200 de metri de la Campionatele Europene Indoor. În 2012, a devenit campioană europeană în proba de 100 de metri.

Michelle Jenneke

Michelle Jenneke este un model australian care s-a consacrat în lumea atletismului în probele de obstacole. În 2010, a devenit vicecampioană olimpică de tineret în proba de 100 de metri, iar din 2013 este considerată una dintre cele mai frumoase alergătoare din lume.


2 thoughts on “Cele mai frumoase atlete din probele de alergare

  1. Hai ca Ivet si Laura a noastră sunt tare frumoase 🤣🤣 ce mai zici de celelalte de Iovna si Alice care sunt foarte frumoase ❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *