Azi, ultima seara din seria minunatelor din Ploiesti Jazz Festival

[ad_1]

Daphna Levy  deschide ultima seară a Ploiești Jazz Festival cu proiectul său “By the sea of Galilee”, care îi are în prim plan pe Tamir Miller pian, Leon Habib tobe și Răzvan Cojanu  bas. Concertul se desfășoară sub egida Ambasadei Israelului în România. Evenimentul are loc duminică, 30 octombrie, de la ora 19.00.

Asta după ce vineri seară a fost scena Ploiești Jazz Festival a stălucit în lumina virtuozității unui… câștigător a trei premii Grammy- Jeff Watts, toboșarul căruia i se spune „Tain”, și-a petrecut anii de formare cu Wynton și Branford Marsalis, iar abilitățile sale de compoziție se bucură acum de aceeași atenție. Jeff s-a specializat inițial în percuție clasică la Universitatea Duquesne din Pittsburgh, unde a fost în principal timpanist, după care s-a înscris la Berklee School of Music.

Jeff „Tain”, Watts a încântat publicul alături de Benito Gonzalez – pian și Will Slater – bas, ducând atmosfera în sfera înaltă a perfecțiunii, a exuberaței și unor trăiri de o profunzime de necuprins în cuvinte. Și asta tocmai pentru că C.V-ulsău este unul impresionant de-a dreptul!

Jeff s-a alăturat cvartetului Wynton Marsalis în 1981 și a câștigat trei premii Grammy cu acest ansamblu: Black Codes From The Underground, J Mood și Marsalis Standard Time – Vol. 1. Watts a părăsit Wynton Marsalis în 1988. După ce a lucrat cu George Benson, Harry Connick. Jr. și McCoy Tyner, s-a alăturat Cvartetului Branford Marsalis în 1989, câștigând premii Grammy pentru I Heard You Twice the First Time și Contemporary Jazz. În industria filmului și a televiziunii, Jeff a apărut atât ca muzician în emisiunea Tonight Show cu Jay Leno, cât și ca actor, Rhythm Jones în filmul lui Spike Lee „Mo Better Blues”. Jeff s-a alăturat trupei lui Kenny Garrett după ce s-a întors la New York în 1995 și a continuat să înregistreze și să facă turnee cu Branford Marsalis, precum și cu Danilo Perez, Michael Brecker, Betty Carter, Kenny Kirkland, Courtney Pine, Geri Allen, Alice Coltrane, Greg Osby, McCoy Tyner, Steve Coleman, Gonzalo Rubalcaba, Harry Connick Jr. și Ravi Coltrane.

Trebuie știut, de asemenea, că Jeff are o discografie extinsă ca solist, precum și zece albume ca lider: Citizen Tain (Sony 1999), Bar Talk (Sony 2002), MegaWatts (Sunnyside 2003), Detained, Live at the Blue Note (Half Note 2004), Folk’s Songs (Dark Key Music 2007), WATTS (Dark Key Music 2009), Family (Dark Key Music 2011), Blue, Vol. 1 (Dark Key Music 2015), Wattify (Dark Key Music 2016), Blue, Vol. 2 (Dark Key Music 2016), Travel Band, Detined in Amsterdam (Dark Key Music 2018)

Pe lângă puterea explozivă, viteza amețitoare și stăpânirea ritmurilor complexe și a metricii muzicale, Watts aduce în muzica sa un simț rar al eleganței, un calm încercat de foc și un funk de stradă curajos. Ingeniozitatea sa artistică se exprimă prin tehnica sa incomparabilă, prin simțul sufocant al swing-ului și prin capacitatea extraordinară de a imprima muzicii sale o grație maiestuoasă și un repaus elegant.

Un adevărat inovator al jazz-ului, Watts nu eșuează niciodată în a oferi magia percuției care a fost marca sa încă de la apariția sa pe scena jazz-ului contemporan.

La rândul său, Benito Gonzalez, este recunoscut drept un pianist și compozitor emoţional datorită albumului său de debut bine primit de către public, “Punctul de pornire” (Christian McBride, Antonio Sanchez, Rene McLean, Ron Blake), pe lângă faptul că a obţinut Premiul I la Marele Concurs de Pian de Jazz American.

Aclamatul album de maturizare al lui Benito, “Circles” (Ron Blake, Myron Walden, Azar Lawrence, Christian McBride, Jeff “Tain” Watts), dezvăluie o muncă foarte personală, în timp ce el apare ca lider și improvizator complet. Recent, Benito a primit mai multă atenţie pentru munca sa în albumul lui Garrett, nominalizat la Grammy, “Seeds from the Underground”.

După aproape șapte ani de turneu cu Kenny Garrett, Benito a adăugat în activitatea sa artistică numeroase festivaluri și concerte în cluburi de jazz internaţionale. De asemenea, a împărţit scena cu: Curtis Fuller, Pharaoh Sanders, Bobby Hutcherson, Christian McBride, Ignacio Berroa, Roy Hargrove, Rene McLean, Steve Turre, Delfeayo Marsalis, Hamiet Bluiett, Antonio Sanchez, T.K. Blue, Nicholas Payton, Azar Lawrence și Jackie McLean.

Talentele sale multiculturale au dus la înregistrări frecvente, de la maeștri de jazz americani precum Kenny Garrett și Azar Lawrence, la muzicieni din Africa de Vest și trupe latine. De asemenea, Benito a ocupat funcţia de regizor muzical pentru albumele mai multor artiști din Venezuela. În prezent, Benito face turnee în lume în numeroase cluburi de jazz, la festivaluri internaţionale, inclusiv câteva turnee extinse în Europa ca lider al propriului său “Benito Gonzalez Trio“.

Tot vineri, publicul a primit darul muzical al Maria João Quartet, ansamblul compus din Maria João voce, Mário Laginha pian, António Quintino bas, Alexandre Frazão tobe, concert lor stârnind bine-meritate ropote de aplauze.

Sâmbătă, în cea de-a patra zi de festival alți mari artiști au înflăcărat sala Filarmonicii, dar mai ales sufeltele iubitorilor de jazz:

Kristin Asbjørnsen Trio, formația compusă din Kristin Asbjørnsen voce, Olav Torget chitări și Suntou Susso kora și Romain Pilon chitară, Jason Brown tobe și Géraud Portal bas, reuniți ca Romain Pilon Trio.

***

„Daphna este o cântăreață cu o sensibilitate rară de jazz. M-am bucurat să fac parte din ultimul ei proiect de înregistrare și sunt sigur că veți fi captivați de efortul ei deosebit.” – LewTabackin

O povestitoare naturală, Daphna este stăpâna propriei voci. Măiestria ei vocală variază de la dinamic și îndrăzneț  la blues și înfocat. Improvizația este a doua natură a Daphnei, iar sunetul și stilul ei sunt adesea descrise ca amintind de Sarah Vaughan. Ea este, de asemenea, cantautoare, aranjând  muzica pe propriile versuri.

Daphna deține o diplomă de master în filozofia Orientului Îndepărtat, iar muzica ei este ghidată de libertatea spirituală pe care o creează meditația. „Pentru mine”, spune ea, „jazz-ul este un fel de Tao – un traseu creat în timpul mersului. Este o cale către vindecare și reconectare, un mod de a atinge oamenii, o călătorie de exprimare de sine”.

Daphna Levy s-a născut și a crescut în Tel Aviv. Descendentă dintr-o familie de cantori și membră a vechiului trib Levyde muzicieni exaltați din punct de vedere spiritual, ea a crescut cu o pasiune profundă pentru muzică. La vârsta de zece ani, odată cu participarea la un concert live al unui cor Gospel, Daphna a realizat că muzica este chemarea sa.

Cântăreața și-a început activitatea muzicală ca studentă în muzică clasică, cântând la bas și mai târziu ca solistă a big band-ului armatei. A studiat teatrul, precum și pianul jazz și meditația și este mândră că a fost eleva renumitului profesor de canto, Seth Riggs (Los Angeles, CA). Daphna a cântat în multe cluburi de jazz, inclusiv Smoke din New York, The Baked Potato din L.A. și altele din Las Vegas, Arizona, Texas, Florida și Oklahoma.

De-a lungul anilor, Daphna a apărut la diferite festivaluri de jazz, inclusiv WichitaJazz Festival, Kansas, Expo World Fair, Festivalul de jazz de la Tel Aviv sau Festivalul Israel din Ierusalim, pentru a numi doar câteva. Ea a fost solistatrupei Hed Big Band timp de două decenii. Muzica ei este difuzată pe diferite posturi de radio și pe podcast-uri radio pe internet. Daphna este, de asemenea, o profesoară de jazz vocal cu experiență și o practicantă certificată deTheta Healing.

Fascinația ei pentru explorarea potențialului de crossover al diferitelor genuri muzicale a condus la anumite proiecte de perspectivă, cum ar fi fuziunea dintre jazz și muzica clasică dar și cu muzica electronică. „Daphna Levy este o revelație… Vocea lui Levy este a ei. Timbrul ei provoacă o senzație ademenitoare și reușește să îmbineîndrăzneala cu o textură seducătoare și o claritate impecabilă. Când Levy cântă, auzi fiecare silabă și obții exact ceea ce ea încearcă să transmită prin versuri”. „Este un semn al încrederii în sine a unei persoane atunci când el sau ea pur și simplu se exprimă așa cum este, ca și cum ar spune: „Aceasta sunt eu. Iubește-mă sau lasă-mă”. În cazul lui Levy, cu Late Night Journey, este în mod clar cazul celui dintâi”. – Barry Davis, „The Jerusalem Post”.

Joris Teepe Trio, trupa format din Joris Teepe bas, Owen Hart jr. tobe și Don Braden sax sunt cei care închid cea de-a XVII-a ediție a Ploiești Jazz Festival duminică, 30 octombrie, la ora 20.30.

Pleiadă de stele, pleiadă de artiști ce au strălucit pe marile scene de-a lungul și de-a latul mapamondului, încununați de mari premii, medalii, aprecieri și vizualizări ce nici nu mai încap în cifre. Cu toții aici, pe legendara stradă Antonn Pann, din Ploiești, acolo un Filarmonica ploieșteană își trăieșete și ne umle inimile, iată, cu epoca sa de platină, cum bine spunea reputatul om de cultură Nelu Stan.

Ploiești Jazz Festival este un eveniment organizat de Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti – membră a Europe Jazz Network în parteneriat cu Primaria Ploiesti desfăşurat sub Înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române și sub egida Ministerului Culturii.

Articolul Azi, ultima seara din seria minunatelor din Ploiesti Jazz Festival a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link