• Sportul tău, povestea ta!

Alergare în parfum de struguri

Alergare în parfum de struguri

Ce poate fi mai frumos decât să alergi sau să biciclești alături de prieteni, poate chiar să câștigi, iar apoi să te bucuri de parfumul unui vin spectaculos la umbra viței de vie? Nu foarte multe, cu siguranță. De această experiență veți avea parte la Corcova Trail Race 2021, care se va desfășura între 29 iulie – 1 august la Podgoria Corcova Roy&Dâmboviceanu, în județul Mehedinți.

Cursa a luat naștere în 2013, fiind prima alergare din vie din țara noastră. Succesul primei ediții a dus la pasul următor, prin implementarea conceptului de Sport&Fun, adică o experiență totală în acest peisaj minunat. Cursele au fost urmate de diverse petreceri, dar și de ajutorul dat la culesul strugurilor. În 2018, celebrul Tom Owens a participat la Corcova Trail Race.

Anul acesta, vor fi 4 trasee pentru cei ce merg la Podgorie:

  1. Corcova – 6 kilometri cu 200 de metri diferență de nivel – trail-running. Timpul limită este de 1 oră și jumătate, traseul fiind compus din 500 de metri de asfalt și restul poteci și drum de țară.
  2. Jirov – 15 kilometri cu 400 de metri diferență de nivel – train-running. Concurenții trebuie să nu depășească 3 ore după o alergare pe 4 kilometri de asfalt și 11 kilometri de poteci și drumuri forestiere.
  3. MTB – 21 kilometri cu 600 de metri diferență de nivel. Timp limită 3 ore, 4 kilometri asfalt, 17 kilometri poteci și drumuri forestiere – sunt coordonatele acestei curse.
  4. Kids Race – 500 de metri în interiorul Cramei Corcova.

Primele 3 trasee le oferă participanților posibilitatea de a vedea, chiar și mai din scurt, cele mai frumoase zone din jurul Corcovei, unde se află sate vechi cu un farmec deosebit. „Scopul nostru este acela de a contribui la dezvoltarea conceptului de Sport&Fun prin îmbinarea armonioasă dintre sport și distracție”, scriu organizatorii pe pagina oficială.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *